Y, si fuera él?

•December 7, 2016 • Leave a Comment

El de todas las mañanas

De la tempestad y calma

El de todas las estrellas

De todas las lunas llenas

El de la luz y la oscuridad

Del más puro sentimiento

O la peor atrocidad

El del más alto del cielo

O del más hondo del mar

El de todo el universo

Y de todos los desiertos

El que va y el que vuelve

Al que nunca te resistes

El que siempre que se queda

Gira el mundo a ciento ochenta

El de todos los suspiros

Que te deja sin respiros

El de todos y el de nadie

Que jurabas que no existe

Que te olvida y te recuerda

El que siente y es de hielo

Que huye y que se esconde

Cada vez que algo siente

Al que llevas dentro hasta la forma de hablar

Que no hay quien le controle

Que conoces y te es extraño de repente

El que no da todo de él

Pero que si lo hiciera

Te haría perder el juicio

Porque al mundo supera

Que te quita el aliento

Desconoce el sufrimiento

Que parece un milagro

Y que siempre te convence

Que lo dice todo, todo

Sin soltar una palabra.
¿Y, si fuera él?

Forgetting ways 

•November 22, 2016 • Leave a Comment

We get so used to being abandoned

Being let down, splinted in fractions 

We can’t even fight when there’s no more justice

To hate and despair I’m only an apprentice
Day comes and night goes, still nothing changes

And sense there is none to all of those ranges

Of stars and planets we’ve left for now

Thinking it will all start to work somehow
Thing is that before we fight or surrender

We hardly ever stop for a moment to remember

It’s up to us to choose the way we’d like to take

If we want to avoid or want to feel this heartache

We forget to recognize love these days

We forget to love in so many ways.

Curcubeu

•August 12, 2016 • Leave a Comment

Te așterni pe cer, miraculos
Și ne ridici privirea
Uităm de haosul de jos
Tu ne alinți pupila

Cu o sclipire de poveste
Împrăștii fericire
Ștergi praful ce s-a așezat
Peste orice simțire

Amor de nor și de pufos
Căci de el noi uităm
De cerul pur și majestuos
Nu ne mai minunăm

Ne amintim doar uneori
Când tu, după o ploaie
Apari și ne produci fiori
Și inima se-nmoaie

Și iar dispari, și iar uităm
Ce minunată-i viața
Iar mintea ne-o aglomerăm
Ni se umbrește fața

De parcă roua dimineții
N-ar fi și ea minune
Și răsăritul de acum
Nicicând nu ar apune

De parc-am fi lasați aici
Pentru o veșnicie
Și parcă ni s-ar cuveni
Această măreție

Când tot ce ne-nconjoară-i pur
Și noi doar îl distrugem
Când tot ce-avem e acest șnur
De viață să parcurgem

De parcă florile n-ar fi
Și ele fermecate
Sau păsările n-ar avea
Aripile pictate

Tot ce-i miracol și sublim
E chiar în fața noastră
Dar insistăm să mai găsim
Înc-o planetă albastră.

The Way Out

•August 11, 2016 • Leave a Comment

If I’d knew what to begin with

I’d do it another way

All I know is every free bit

Is another moment’s prey

 

We all fight extraordinary battles

We all carry our wounds

In sight of the world, behind walls

In spite reasons to be found

 

It feels like going to war

Every time we face a struggle

Even if it’s big or small

A war always makes you wonder

 

Will you make it, will you live

How are things going to end

Will it shake your walls a bit

How long after will you stand

 

Things may vary, after all

We face different situations

Even with our vision blurred

We seek truth, never to mention

 

A way out of everything

Love, hate, fate or other

I have never seen such thing

Still a way left to discover.

 

Cand nu esti

•December 30, 2015 • Leave a Comment

Se intuneca devreme si ma trec toti fiorii
Si Soarele nu poate s-aduca inapoi zorii
Cand nu esti tu cu mine nu sunt nici eu cu mine
Lume pustie, frig in suflet si doare fara tine

Ma cert cu gandul iara, caci zboara ca nebunul
Deja iti simt prezenta si iti miros parfumul
Ochiu-mi si el se cearta cu tot ceea ce vede
Adulmecand doar vantul ce ti se joaca in plete

Cand nu esti tu cu mine se misca-ntreg Pamantul
Stie si el, saracul, cat ma framanta gandul
Si boala asta grea, ce tine cat un veac
Durerea pentru care doar tu detii un leac

Se-ntampla toate astea si imi doresc sa stii
Cand nu esti tu cu mine astept cu dor sa vii.

A iubi diferit

•June 13, 2015 • Leave a Comment

A-ți putea atinge sau doar privi mâinile binecuvântate în urma a căror trecere orice obiect purtat, așezat, făcut sau pur și simplu atins pentru o secundă devine minunat. Minunat, minunat…

A ști ca iți ador existenta îndepărtată sau apropiată pentru mult timp sau puțin cu sufletul și cu gândul în orice moment al existentei mele și în orice circumstanță m-aș afla.

A vrea sa inventez cuvinte noi, lungi, scurte, simple și compuse care sa te poată descrie asa cum n-o pot face cele pe care deja le cunosc sau nu.

A tânji după ceva mai mult, mai mare și mai semnificativ decât superlativul absolut, a-l transforma în piedestal de gheață și cristale prețioase în vârful căruia să te așez și să te privesc îndelung și pe nerăsuflate.

A te vrea atât de aproape încât să-ți simt fiecare trepidanță a inimii atât de puternic încât să-mi zguduie întreg universul și în același timp atât de departe încât să nu te poată atinge sau măcar vedea nimeni, nicicând. Niciodată.

A fi în stare să părăsesc ce am, ce știu și ce cunosc pentru a te urma în orice colțișor al lumii în care, poate, ți-ai dori să ajungi.

A fi capabil de orice nebunie și până și de plata unei amenzi din partea divinității pentru înfăptuirea unor acte necugetate care te-ar putea bucura, dac-ai fi exact opusul a ceea ce ești, prin absurd, și anume malefică.

Înțelegi acum?

Adio, superficialitate!

•June 12, 2015 • Leave a Comment

Noi, oamenii, suntem caracterizati de superficialitate. Oriunde, oricum, in orice moment. Intotdeauna avem la noi cel putin o masca. Alegem masca in functie de felul ei, astfel incat sa se potriveasca momentului si sa trecem cu bine de testul pe care il presupune. Majoritatea nu vrem sa stralucim, nu vrem sa purtam cea mai extravaganta masca, vrem doar sa nu ramanem mai prejos decat restul. Vedem viata ca pe un carnaval. O traim ca pe un carnaval. Valorile isi pierd pe zi ce trece mai mult din importanta si din greutate, sentimentele sunt din ce in ce mai ascunse, mai acoperite, mai nedorite si mai nespuse. Aseara a fost prima oara cand i-am spus mamei mele c-o ador. Prima oara in 21 de ani. Mi se pare extrem de tarziu, mi-e rusine sa recunosc ca mi-a trebuit atat de mult timp pentru a-i spune persoanei pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta c-o ador, pur si simplu. Si cate sentimente mai ascund inca.. Sentimente de care nici n-am idee, sentimente care ma incearca, dar pe care nu le constiientizez. Trairi importante, unice, pe cat de pure si de frumoase, pe atat de puse in umbra si de nerostite. Cred ca superficialitatea este principalul vinovat al tuturor regretelor noastre. O data cu primul zambet fals incepe totul. Cu primul te iubesc nerostit, cu prima lacrima stearsa in graba. Atunci iau nastere regretele, cele care taie aripile adevaratelor noastre egouri.

Pierdem atat de multe lasandu-ne prada fricii, nevoii disperate de a crea o impresie ideala celorlalti, setei de aparenta, incat, atunci cand realizam cat de mult ne doare pierderea unei picaturi din tot acel ocean, ne simtim goi pe dinauntru. Simtim ca nu avem nimic desi puteam avea totul.

Sentimentele nu dispar, raman in noi, le simtim in mod constant apasarea greoaie pe constiinta, singura diferenta este ca ele devin mereu mai intense. Ne sperie mereu mai mult. Sunt din ce in ce mai greu de rostit, insa si mai greu de stapanit. Si-n loc sa renuntam din cand in cand la cate o masca, ne tot punem altele. Oare cum ar trebui sa inceapa schimbarea? Cunosc o singura modalitate, deocamdata. Cea care ne obliga sa ne lasam sentimentele libere, cea care ne face vulnerabili si mici doar atunci cand e prea tarziu. Cand isi pierd destinatarul, sursa, izvorul. Trebuie sa gasim o alta modalitate.

Repede.

(10/21/2012)

Daltonist

•December 17, 2013 • Leave a Comment

Inima, rosul intens din ea

Sageata ce imi indica drumul

Fina chemare a sa..

Cand simti cu rosu

Si de rosu esti plin

Sangerezi si doare

Cat doare! Cat chin!

Si cand nu vad

Parca nu simt

Sau simt mai putin.

Verdele, seva din el

Ma ameteste

Ca rosul, face la fel si el.

Dar lui ii simt mirosul

E proaspat. Efemer.

Ma doare ca nu vad

Dar daca-mi arati tu

Durerea, stii.. dispare

Si vad! Cu sufletul..

Singurul regret e ca

Visam sa te conduc, in zbor

Sa te alerg printre nori

Sa fim doar noi, amor

Prinsi intr-al norilor decor

Dar, iti amintesti tu oare..?

Nu pot sa fiu pilot.. si inca doare.

 

 

Iar scriu despre tine, Maestre!

•November 16, 2013 • 3 Comments

Stop. Pauză. Trebuie să îţi spun câteva vorbe. Aa, şi te rog, ai grijă ca după start să te mişti mai încet. Nu mă mai face să-mi pierd răsuflarea. Nu mai fugi, că nu ne aleargă nimeni. Lasă-mă să savurez în linişte alimentul care-mi ţine inima în mişcare. Nu mai fi rău. Nu mă mai ajuta numai ca să ai de ce să mă pedepseşti apoi, când greşesc. Lasă-mă uşor, că nu am mai fost până acum aici, nici eu nu ştiu cum funcţionează lucrurile sau cum funcţionez eu pe lângă ele. Doar trebuie să învăţ, nu ? Cum s-o fac, dacă tu eşti atât de aspru ? Am înţeles totuşi că am nevoie de disciplină, ştiu ca trebuie să mă împingi de la spate tot mereu. Dar nici eu n-am fost atât de rebel încât să merit să-mi pedepseşti sufletul aşa. Trebuie să privesc mai încolo de suprafaţă dacă vreau sa gust esenţa. Şi vreau. Trebuie să pot să încerc a doua oară, măcar, atunci când nu mi-a mers bine. Şi pot s-o fac, dacă mă laşi. Trebuie să meditez mai des, dacă vreau să rămân cu ceea ce îmi place în minte şi în suflet. Şi iarăşi vreau, şi acum vreau mai mult! Trebuie să iau ceva cu mine atunci când o să plec. Şi vreau să aleg bine. Iar din punctul ăsta de vedere depind de tine. Ha! De parcă aş depinde de tine numai aici…! Sunt acel ceva care atârnă de un fir subţire şi firav de aţă, iar tu eşti vântul care suflă cu sete. Sunt inconştient, ştiu şi asta, dar trebuie să te mai rog ceva. Să te implor. Nu-mi mai lua pe cine iubesc de lângă mine, nu mi-i mai fura. Sau cel puţin, te rog s-o faci cu milă. Dă-ne voie să ne spunem câteva lucruri care să ne facă despărţirea mai uşoară. Să nu crezi că dacă te îndupleci voi fi nepăsător. Voi aprecia ce trebuie, mi-am învăţat lecţia. Nu-mi mai arăta lucruri esenţiale atunci când privirea mi-e la altele. Nu-mi mai spune atâtea lucruri importante atunci când nu ascult. Nu trişa când vine vorba de sentimente. Lasă-mă să văd ce trebuie, şi cum trebuie. Mă cunoşti ca-n palmă, deci ai un mare avantaj. Poţi face din mine ce vrei. Te poţi distra pe seama mea. Lasă-mă, te rog, să cunosc şi eu frânturi din tine. Sunt aici dintr-un motiv. Trebuie să-mi dau seama care este, şi trebuie să-mi dau seama de asta cât mai repede. Treaba asta în sine nu-i uşoară. Am auzit că mulţi nu sfârşesc prea bine în drumul lor spre marea descoperire. Îţi imaginezi, deci, cât îmi e de frică. Unde mai pui că nici tu nu pari a-mi fi de ajutor. Fii blând, dar nu mă lăsa să profit de bunătatea ta. Tu cunoşti doza de care e nevoie mai bine ca oricine. Fii frumos, fii de nepreţuit, fă-mă să cred că ai şi tu sentimente. Ai răbdare cu mine, Timpule.

Şi-atunci ai să vii

•April 13, 2013 • Leave a Comment

Au să mă- nece mii de valuri

De dor, durere şi suspin

Am să mă pierd în zeci de zori

În aşternut şi reci fiori

Şi- atunci ai să vii.

Au să mă uite nopţile de tine

De sete, teamă şi destin

Au să- ţi miroasă ploile a mine

În nopţile cu lune pline

Şi- atunci ai să vii.

Când nu are să mai doară

De zâmbet când nu- mi va mai fi dor

Şi- am să iubesc iar, într- o vară

Atunci, te rog mult, nu veni

 

Şi vino iar şi mă- nfioară

De- mi spulberi visul mă omori

Adu- mi un gând, un chip, o seară

Caut iubirea pierdută- n zori

 

Şi fă din nou să zboare timpul

Sau numără- l în mângâieri

Şi adu căldură iar pe chipul

Ce îţi zâmbea până mai ieri

 

Căci nu eu te iubesc pe tine

Şi nu eu mă topesc de dor

Sunt părticelele din mine

Sunt gândul, suflul şi- un fior.

 

Când ai să vii ?

 

 

 
%d bloggers like this: